0

0.00 RON

Coșul este gol

Nu aveti produse in cos!

Alle gel, 10 mg + 500 UI/g, 50 g, Fiterman

  • Transport gratuit peste 199 RON
Pret: 32.68 RON

Pretul afisat este valabil doar pentru comenzile online, pretul din farmacie poate varia.

Stoc Magazin - Timp de livrare: 48 de ore

Cod ANM medicament

W57361004

Tip medicament

OTC

Documente

Informatii detaliate

Citiţi cu atenţie şi în întregime prospectul înainte de a începe să utilizaţi acest medicament, deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră. Utilizaţi întotdeauna acest medicament conform indicaţiilor din acest prospect sau indicaţiilor medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Indicații:
- Tratamentul bolilor venoase cronice (tromboflebite, tromboze superficiale) și al complicațiilor inflamatorii ale acestora precum și al bolilor inflamatorii acute venoase (flebite superficiale)
- Profilaxia flebitelor
- Tratamentul leziunilor post-traumatice ale articulațiilor și țesuturilor moi însoțite de revărsat sanguin și edem local (luxații, entorse, contuzii, întinderi musculare, afecțiuni meniscale, tenosinovite, contracturi, hematoame).

Acțiune sinergică antiinflamatoare, analgezică, antitrombotică și antiedemătoasă foarte benefică în afecțiunile inflamatorii de natură venoasă sau musculo-scheletică.
Absorbție rapidă a substanțelor active, potențată de acțiunea mentolului din compoziție.
Hidratează zona de aplicare, prin dexpantenolul prezent în compoziție.
Indicat în cazul afecțiunilor traumatice la care durerea intensă nu permite masajul.
Disponibil în 3 forme de ambalare de 25 g, 45 g și 100 g, ceea ce permite personalizarea costului tratamentului în funcție de durată și suprafață de administrare.

Compoziție:
1 gram gel conține diclofenac sodic 10 mg și heparină sodică 500 UI.
Conține și levomentol, carbomer (Carbopol 980), dexpantenol, trolamina, etanol 96%, p-hidroxibenzoat de metil, p-hidroxibenzoat de n-propil, apa purificată.

Doze și mod de administrare:
Pe pielea zonei dureroase (pe o lungime de aproximativ 5 cm, la nivelul zonei lezate) se aplică 2-3 g gel de 1-3 ori pe zi, după care se masează ușor.
În cazul tratamentului afecțiunilor venoase, nu este recomandată masarea zonei, ci aplicarea unui pansament oclusiv peste zona pe care a fost aplicat gelul.
Durata tratamentului depinde de recomandările medicului și de efectul terapeutic obținut.

Precautii si contraindicatii:
Nu utilizaţi ALLÉ gel
- hipersensibilitate la heparină, la diclofenac, la alte antiinflamatoare nesteroidiene, la acidul acetilsalicilic sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la pct. 6);
- leziuni cutanate, indiferent de etiologia acestora: dermatite supurative, eczeme, plăgi, hemoragii, infecţii cutanate, arsuri;
- trimestrul al III-lea de sarcină.

Gelul trebuie aplicat pe suprafeţe de piele intactă. Trebuie evitat contactul gelului cu ochii sau mucoasele.
În cazul apariţiei unei erupţii cutanate, administrarea trebuie întreruptă imediat. După fiecare aplicare, mâinile trebuie spălate. În cazul în care gelul este aplicat în mod repetat de către o altă persoană, aceasta trebuie să poarte mănuşi de protecţie.

Trebuie să utilizaţi cu prudenţă ALLÉ gel în următoarele situaţii:
- afecţiuni gastro-intestinale (de exemplu ulceraţii şi sângerări);
- afecţiuni cardiace (hipotensiune arterială, cardiopatie ischemică);
- insuficienţă renală sau hepatică;
- hipovolemie;
- hipoalbuminemie severă;
- tulburări ale coagulării;
- diabet zaharat;
- epilepsie;
- sindroame parkinsoniene;
- afecţiuni psihiatrice;
- infecţii acute sau subacute;
- persoane care conduc vehicule sau folosesc utilaje.

Sarcina, alăptareași fertilitatea:
Sarcina:
Utilizarea medicamentului poate fi făcută cu precauţie în primele 2 trimestre de sarcină, doar dacă este neapărat necesar şi doar dacă beneficiul terapeutic matern depăşeşte riscul potenţial fetalşi este contraindicată în al III-lea trimestru de sarcină.
Alăptarea:
Deoarece antiinflamatoarele nesteroidiene sunt excretate în laptele matern, se recomandă evitarea administrării acestui medicament în perioada de alăptare.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor:
Administrat în dozele recomandate, acest medicament nu influenţează capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.
Totuşi, pacienţii trebuie avertizaţi că în cazul în care există condiţii care cresc absorbţia sistemică pot să apară reacţii adverse care pot afecta capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.
ALLÉ gel conţine p-hidroxibenzoat de metil (E 218) şi p-hidroxibenzoat de propil (E 216) ce pot provoca reacţii alergice (posibil de tip întârziat).

Recomandări:
A se citi prospectul înainte de utilizare.
A nu se lăsa la îndemână și vederea copiilor.
A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.
A nu se utiliza după data de expirare înscrisă pe ambalaj.

Prezentare:
50 g

Imaginea afisata este cu titlu de prezentare iar ambalajul produsului poate diferi.

Cod produs

5944732010829

ANMDMR - Raporteaza o reactie adversa

Pagina actualizata la data de

03-05-2024

Produse similare